Jurnalul unui renegat

Te-ai gandit vreodata ca moartea e cea mai simpla cale de scapare?
Ei bine...asa am crezut si eu. Dar viata e doar un test.Unul pe care nu
il mai poti da a doua oara. O data judecat poti doar sa mergi mai
departe sau sa ramai aici.
Da, aici. Iadul e o placere pe langa
eternitatea ca spirit.Durerea, nelinistea, vinovatia, nefericirea,
singuratatea...toate te ard pe dinauntru.Toate vor sa te distruga.Dar
ce sa distruga? Nu mai am suflet, nu mai am viata, nu ma mai am pe mine.
Ieri-
6 iunie 2004. Azi: 6 iunie 2008
S-au implinit 4 ani.4 ani de cand imi plang de mila, 4 ani in care am realizat ca imi merit locul.

Capitolul 1. Greseala
Cine sunt eu?
ma tem ca nu pot sa ofer acest raspuns.
Cine am fost eu?
Viviane Watson. Aveam 28 de ani, o fiica si un sot iubitor.
De ce am ajuns aici?

Nu m-am vazut niciodata ca pe o "mama gospodina"
Nu
mi-am dorit niciodata un copil. Am facut asta doar din dorinta sotului
meu...pe atunci il iubeam enorm. Nu am crezut niciodata ca sentimentele
mele se vor schimba,ca o sa-l tradez.
Fetita mea avea atunci doar 3
ani.Aveam cel mai scump copil de pe Pamant.Era un inger.Dar eu am scos
sufletul din ea.O uram.Am vrut sa-mi omor propriul copil. O uram pentru
ca sangele meu ii curgea prin vene.Privirea ei nevinovata ingheta
fiecare parte a fiintei mele.Am evitat-o cat de mult am putut sa imi
permit. Ma pierdeam. Am vrut sa fi o femeie libera!Sa fac tot ce
vreau.Sa nu ma opreasca nimic. Familia mea imi murdarea cariera!ma
tragea in jos.

Pe tatal ei nu-l mai iubeam.Compania lui ma facea
sa ma simt o usuratica.Asta eram?In ultimul timp incepuse sa ma
banuiasca.Ah!Ascunsesem cu scces lucrurile astea atatia ani!Gelozia il
facea sa devina violent,nervos.
Dragostea pentru fiica sa il indemna sa o apere de mine.
ma saturasem!
dar nu.Nu asta m-a facut sa renunt.
Eram pictor.Imi iubeam munca.Imi iubeam cariera mai mult decat orice sau oricine pe lume.
Ajunsesem
in varf! Tablourile mele erau la fel de scumpe si totusi la fel de bine
vandute ca cele ale celor mai mari artisti ale timpurilor.
Si aici se opreste visul meu.
Nu
am ajuns in varf doar datorita talentului meu. Am facut tot ce a fost
nevoie ca sa ajung sus.Si vreau sa spun chiar tot.Avansuri, nopti
fierbinti, libidinosi, mosi, parteneri, pictori, directori,
cumparatori.Am trecut prin vietile tuturor.Prin paturile lor.Am lasat
fisuri in casniciile lor.
Dar mi-am atins scopul. Eram cea mai buna.Doar asta conta pentru mine.Nu simteam vinovatie.Doar victorie.
Si am ascuns toate lcururile astea de familia mea atata timp!Cum a aflat?De la cine?
De ce?


Au ajuns in curand zvonuri peste tot. Eram doar o cu*va de doi bani. Nu mai aveam nimic.
Visul meu, motivul pentru care traiam,arta mea se dusese!
Deoarece nu mai aveam de lucru la atelier am incput sa petrec tot mai mult timp acasa.
Lucrul acesta ma scotea din minti.Trebuia sa stau tot mai des cu fiica mea
De ce simplul cuvant "mami" iesit din gura ei era ca un junghi de care nu puteam sa scap?
Nu mai suportam!
Deveneam isterica.Tipam,urlam,o bateam.
Nu simteam nici acum vinovatie.
Asta ma elibera.
Am
incercat sa il conving pe Paul, sotul meu sa o trimitem la bunicii
ei,am incercat sa-l conving ca are nevoie de o vacata depare de noi, de
prieteni noi.
Bineinteles, a acceptat dar trebuia sa mergem si noi impreuna cu ea.
Imi repetam in fiecare minut aceleasi cuvinte
"De ce eu?Nu ii mai vreau. Vreau sa fiu doar EU"


e cam pe scurt dar nu vreau sa lalaiesc prea mult partea cu "viata"
Marie[fiica lui Paul si a lui Viviane]: https://2img.net/h/oi42.tinypic.com/juh3ki.jpg

pare genul meu de fan fiction...astept continuarea chiar te pricepi